Alexandru Pantea și-a învățat lecția după ce Gigi Becali l-a făcut praf pe Lixandru, care a spus că Sparta Praga este o echipă mai puternică decât FCSB.
Tânărul fotbalist a prefațat partida dintre campioana României și LASK Linz și este de părere că trupa pregătită de Elias Charalambous și Mihai Pintilii se poate impune fără prea mari probleme.
Alexandru Pantea a învățat o lecție importantă după ce Gigi Becali l-a făcut praf pe Lixandru, care a declarat că Sparta Praga este o echipă mai puternică decât FCSB.
Fotbalistul care a revenit recent în lotul campioanei României a vorbit despre partida pe care FCSB o va disputa în seara de joi, 22 august 2024, în compania celor de la LASK Linz. Alexandru Pantea consideră că echipa pregătită de Elias Charalambous și Mihai Pintilii se poate impune fără prea mari probleme, atâta timp cât va pune în practică ceea ce s-a pregătit la antrenamente.
„I-am analizat destul de bine pe cei de la LASK Linz. Dacă punem în practică ce am pregătit, nu cred că vom avea probleme. Eu sper. 1-0, 2-0, dar să câștigăm.
E o bucurie mare. Am fost accidentat, nu mă așteptam să revin atât de repede, iar al doilea meci să fie în play-off-ul Europa League. Mă bucur că am revenit și mâine sper să facem o treabă cât mai bună”, a spus Alexandru Pantea, conform sport.ro.
Alexandru Pantea a revenit recent în lotul celor de la FCSB, fiind recuperat după accidentarea pe care a suferit-o. Fotbalistul a vorbit despre acest moment, extrem de important pentru el și a ținut să le mulțumească celor care i-au fost alături în perioada dificilă pe care a traversat-o. Totodată, Pantea a precizat că are multe de demonstrat pe teren.
„Le mulțumesc tuturor care au fost lângă mine: colegi, staff, familie. M-au ajutat foarte mult, mă întrebau în fiecare zi cum mă simt, n-am ce să le reproșez. Pentru mine sunt importante toate meciurile. Am o vârstă fragedă, trebuie să demonstrez și mai am mult de jucat”, a spus Alexandru Pantea, conform sport.ro.
FCSB și LASK Linz se întâlnesc în play-off-ul UEFA Europa League, iar manșa tur se va disputa în Austria, pe data de 22 august 2024, începând cu ora 20.00. Reamintim că echipa patronată de Gigi Becali a fost eliminată de Sparta Praga, în al treilea tur preliminar al UEFA Champions League.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER